În ultimul timp, tot mai mulţi oameni întreaba cum se pot apropia de peruşi, de ce peruşii lor nu sunt blânzi sau ce trebuie sa facă pentru a-i îmblânzi.Chiar am o prietenă care după ce a venit pe la noi şi s-a jucat cu Gogoşica s-a hotărât să îşi îmblanzeasca şi ea canarul. Zis şi facut…doar că nu până la final. I-a cumparat micuţului o cuşcă mare, jucării şi a crezut ca este de ajuns pentru a veni la ea şi pentru a deveni cei mai buni prieteni. Ei bine, nu este chiar aşa. Deşi sunt animale de companie, peruşii sunt totuşi păsări, au în instinctul lor frica de oamenim iar faptul ca sunt ignoraţi în colivii minuscule, murdare, fară jucarii şi iubire nu ajută prea mult în acest proces de împrietenire.
Dar sa va spun povestea mea
Acum aproape trei ani mi-am luat prima pereche de peruşi , Gogoşica şi Gogoşonul…pe atunci nu ştiam ca sunt doua fetiţe. Nu eram foarte entuziasmată, îi luasem la insistenţele fratelui meu mai mic care îşi dorea cu disperare un animal de casă. Dar când m-am uitat în ochii lor, am simţit ceva ce nu mai simţisem niciodata până atunci, am vazut inocenţa în cea mai pura formă a ei…am văzut doua suflete care cereau şi meritau iubirea mea. Am băgat mâna în colivie, iar micuţa albastră, căci pe atunci nu avea nume, dar era la fel de nebunatică si iubibilă ca şi acum, a sărit curioasă pe mâna mea şi a început să imi roadă unghia. Dar, cum nu toţi peruşii sunt aşa de la început si cum nu cred că era posibil să nimeresc doi peruşi blânzi de la început…în partea cealaltă a coliviei, zgribulit, retras, tremurând uşor stătea Gogoşonul…îi citeam teama în privire, aşa că am decis să scot mâna din colivie pentru a nu-l speria şi mai tare. Cateva săptămâni, m-am compromis în aceasta situaţie, fiind convinsă că nu e nimic de făcut. Dar am început să mă documentez, să citesc şi am gasit o povestioara foarte interesantă care m-a ajutat foarte mult. Pe atunci nu ştiam foarte multe şi ţineam colivia jos pe podea…o mare greşeala , caci micuţii veneau să mănânce doar seara când îi răzbea foamea. Ce m-am gândit într-o seara? Păi când ei au intrat în colivie, le-am luat recipientele cu mâncare şi am introdus mâna fooarte încet, aproape milimetru cu milimetru. Bine-înţeles că Gogoşica a sărit imediat şi a început să mănânce, dar ce să vezi? Simt o atingere stingheră şi văd cum Gogoşonul ia, extrem de timid, o sămânţă din palma. Dar văzând cum înfuleca prietena lui, a început şi el să mănânce în adevăratul sens al cuvântului. Asta se întampla pe la mijlocul lui octombrie, în condiţiile în care, pe micuţi îi aveam din septembrie. Şi am ţinut-o aşa , adică în fiecare seară se învăţaseră si mâncau din palmă , până prin ianuarie. Iar în ianuarie, într-o seară am zis să încerc mai mult şi am dus foarte uşor degetul lângă picioarele lui, l-am mângâiat cu blandeţe , iar apoi am încercat să îi desprind picioruşele de pe bară. Atunci s-a urcat pentru prima oară pe degetul meu. A fost o realizare imensă pentru mine , mai ales că atunci a început să mă şî roadă incet în jurul unghiilor. Dar a doua zi am avut un şoc pentru ca în colivie ne înţelegeam bine, iar în afara ei…nici că voia să mă vadă. Asta până în aprilie cand am început să le dau să mănânce pe colivie, dar în afară de a mânca din mână în afara acesteia fugea de mine. Aşa a trecut vara şi o buna parte din toamna viitoare. Până când ne-am apropiat, a început să înţeleagă că mâna mea este un prieten, nu un duşman, a început sa îi placă la nebunie să stea pe cap şi pe umăr, se lua după tot ceea ce făcea Gogoşica…într-un cuvânt REUŞISEM! Dar asta după un an şi mai bine de trei luni.
Acum sunt în tratate cu Pănuţă, mititelul mănâncă din mână şi mă lasă să îl mângâi ocazional pe picoruşe şi pe burtica…dar nu-i nimic…perseverăm!
ÎN CONCLUZIE….
Esenţiale pentru a vă apropia de peruşii voştri sunt
1. RĂBDAREA este cea mai importantă, fără ea, nimic nu este posibil , gândiţi-vă doar că eu am aşteptat aproape un an si jumătate pentru a-l îmblânzi pe Gogoşonul,.
2. Blândeţea
3. Calmitatea
4. Vorbiţi calm
5.Nu ţipaţi, nu vă enervaţi , nu încercaţi să îl loviţi, nu ajută la nimic şi mai rău speriaţi pasărea.
6 Daţi-i recompense, o bucaţică de măr, de morcov, seminţe , el trebuie să înţeleagă că mâna voastră îl hrăneşte, că este un prieten , nu un duşman.
7Luaţi totul încet, cu paşi mici şi treptat, mai întăi măncatul din palmă, apoi venitul pe deget, şi abia mai apoi pupatul şi giugiulitul.
8. Nu în ultimul rând, trebuie să înţelegeţi că nici după ce peruşul va fi blând nu îl veţi putea smotoci ca pe o pisică, în primul rând pentru că îl veţi răni, dar mi se pare că este o satisfacţie enormă atunci când vine pe umăr, vine mereu să vadă ce mâncaţi şi să ciugulească şi el puţin. Atunci când au încredere în persoanele şî în mediul înconjurător devin extraordinar de simpatici, de amuzanţi, de iubitori , şi vă asigur că sunt o încântare, dar pentru asta este nevoie de foarte multa muncă!
Nu spun că am făcut totul bine, că au fost multe greşeli , deoarece nu ştiam mare lucru despre perusi, şi sunt conştientă că se putea şi mai repede, însă am preferat să o iau încet , pas cu pas pentru a construi o relaţie solidă de prietenie.
SUCCES!
Uitaţi-vă doar ce simpatică sunt 🙂