Ne-am făcut mari şi ne cerem scuze de absenţă

Dragilor, îmi cer scuze pentru lunga absenţă, am fost foarte ocupată şi chiar nu am avut timp să mai scriu. Puiuţii mi s-au făcut mari, însă acum întampinam altă problema şi vă rog, pe toţi cei ce aveti cunoştiinţe în domeniu, să ne ajutaţi! Fetiţa mea a făcut şi a doua serie de ouă, puişorii au crescut, iar acum, deşi i-am separat când am văzut că masculul ar vrea iarăşi să o calce, a făcut totuşi alte 5 ouţe, am hotărât să îi pun împreuna din nou, însă masculul le-a spart pe toate, a călcat-o din nou şi acum face din nou altele. I-am luat şi cuibul, dar nici asta nu a oprit-o, vă rog, de cunoaşteţi vreo metodă prin care îi pot face să ia o pauză de la ouat şi împerecheat, v-aş fi profund recunoscătoare!

Am să vă arăt şi câteva poze cu piticii, care între timp s-au facut mari şi frumoşi!

Abia ce m-am acoperit şi eu cu pene

Aproape că ne-am făcut mari

Iubire mare

Ne bate gândul să ieşim la zbor

Mama şi fiica

Ne-am făcut mari

Privim lumea de la înălţime

AVEM PUIUTI !!!

dupa cum va spuneam, dupa boala cea grea, fetita mea puternica a facut puiuti, 7 oua mici si stralucitoare, unul din pacate infertil…este de-a dreptul fascinant cum micutii se dezvolta, ce repede cresc si ce mama devotata e perusica. Panuta are si el un rol foarte important caci el mananca pentru 10, cum s-ar spune. Gogosica nu mai iese sa manance ,  el ii da la gaura cuibului seminte pe cioc, iar ea ii hraneste pe micutii strengari. Pentru moment o sa va arat cateva poze, iar in viitoarele postari mai detaliem subiectul imperechere, acum ca sunt patita. Can sunt micuti arata ca niste mici extraterestrii rozalii si sun cat o unghie de la degetul mare cand ies din ou,,,este fascinant ce mult evolueaza si ce frumosi se fac

primul out…fericire mare!

Pana la urma 7 oua

fratiorul cel mare

doi bebelasi frumosi

suntem 3 si stam unul peste altul sa ne incalzim

Eu deja am deschis ochisorii…doar am 6 zile

Incepem sa ne imprietenim

Mamica ne incalzeste

A iesit si al patrulea…se poate observa diferenta de marime…ce mult a crescut primul in 7 zile

Ne-ncalzim cu ale mamei calde aripioare

Ne mai iubim si noi pana ies si ceilalti doi copii

O vara grea: cu boli, dar cu surprize fericite

Dragii mei,

Imi cer mii de scuze ca nu am mai scris nimic de o gramada de timp. Am avut o vara grea…in luna iulie Gogosica s-a imbolnavit foarte rau si am crezut ca o sa o pierd….nu manca , era apatica, abia se mai tinea pe bara…am stat langa ea 3 saptamani aproape nemiscata, plangand si rugandu-ma sa fie bine. Am mers din veterinar in veterinar, am primit antibiotic peste antibiotic, si,dupa fiecare cura cu medicamente in timpul careia dadea semne ca isi revine, boala se intorcea, mai apriga si mai violenta decat inainte…iar eu eram neputincioasa…eram cea mai nefericita persoana din lume stiind ca sunt inutila si ca in orice moment cand ma intorc acasa ea ar putea sa nu mai fie. O vedeam cum se chinuia si era ca si cum cineva imi infipsese un cutit in inima si il rascolea pe zi ce trece. Era o minune sa o mai gasesc si dimineata urmatoare in viata si multumeam cerurilor ca nu pleca.Nu am idee ce boala a fost, nu am idee ce medicamente i-am dat. Am chinuit-o cu pipete si pastile date pe cioc ca ajusese sa imi fie groaza de ora cand trebuia sa ii dam doctoria. Flora ei intestinala era praf, facea fecale cu bobite, ii amorteau picioarele si se inclesta toata de la lipsa de calciu . Pana intr-o zi, o zi pentru care am sa ii multumesc lui Dumnezeu toata viata mea. Citisem eu de mult ca iaurtul trebuie dat dupa antibiotic pentru refacerea digestiei si incet,incet o pacaleamsa ia cate o gura de iaurt si ea saracuta aproape inerta baga ciocul in iaurt. Iar a doua zi SURPRIZA MARE fetita mea coborase sa manance si era vizibil mai bine…de atunci totul mergea inspre bine, manca destul de des pentru ca slabise enorm in acea perioada, dar era tot trista si abatuta, va dati seama prin ce trauma fizica si psihica trebuie sa fi trecut. Slabise de la 60 g, greutatea ei obisnuita la 35g, era murdara pe fata de la pastile, dar puternica, a luptat cu dintii si si-a tinut firicelul de viata pana a reusit si A INVINS. in toata perioada bolii ii dadea samanta cu samanta pe cioc si ea alegea doar semintele de ovaz si astfel am reusit sa o tin pe o linie de plutire pana a venit miracolul.

Pentru mine, ceea ce s-a intamplat este un miracol, ceva supraomenesc, este raspunsul la toate rugaciunile si sperantele mele si veti intelege de ce spun asta…pentru ca la aproximativ o luna de la boala cea crunta a facut 7 oute frumoase, iar acum avem 4 puisori si mai asteptam 2,un ou fiind infertil, dar voi detalia asta in postarea urmatoare

BINE V-AM REGASIT!!!

Lăsaţi peruşii să zboare!

Peruşii au nevoie să zboare, să fie liberi , şi dacă i-am luat din mediul lor, acum să le luam şi această placere de a zbura, ţinându-i inchişi în colivii minuscule, anchilozându-i şi făcându-i obezi?

Natura le-a dat aripi, deoarece sunt creturi ale aerului, iar cea mai mare greşeală pe care am putea să o facem este să îi ţinem închişi. Vor deveni apatici, nervoşi, le vor slăbi articulaţiile şi vor ţipa mai mereu . Doar gândiţi-vă ,v-ar plăcea să fiţi închişi într-o singură cameră toată ziua? Eu n u prea cred…la fel este şi în cazul lor. Zborul lor este un adevărat spectacol pentru noi şi vă asigur că nu vor face mizerie, pentru că ei vor ateriza tot pe colivia lor şi, dacă au, pe un loc de joaca special amenajat.

În camera în care stă peruşul trebuie să aveţi grijă să nu fie plante de apartament toxice, să nu aveţi obiecte pe care ei le-ar putea roade. Asiguraţi-vă că nu aveţi vaze sau căni înalte în care s-ar putea îneca(eu aproape că am păţit-o) . Este de preferat să îi ţineţi într-o cameră în care intră lumină şi să nu deschideţi geamurile atunci când ei sunt liberi. Am scris aici un articol despre primul zbor şi cum să procedăm ca peruşul să se întoarcă în colivie( https://perusiimeiimicisipufosi.wordpress.com/2013/02/02/perusul-in-casa-noua/   ) . Eu vă sfătuiesc să îi ţineţi închişi doar atunci când nu este nimeni acasă, deoarece pot cădea dupa vreun dulap sau se pot lovi din greşeală, iar dacă nu este nimeni acasă asta este foarte riscant. Ei trebuie invatati sa intre seara in colivie, deoarece nu vad pe intuneric si se pot lovi foarte rau, De asemenea, colivia trebuie vazută ca o casă primitoare, unde au mâncare şi apă, în niciun caz ca pe o închisoare!

Pericole din casă:

-Plantele de apartament(marea majoritate sunt otravitoare)

-Vazele şi cănile înalte cu apă

-Substanţele de curăţat, care sunt nocive şi pentru noi în aceeaşi măsură

-Tigăile de teflon, cuţitele, de aceea ESTE INTERZIS să ţineţi peruşul în bucătărie

-Firele electrice

Pentru ce sunt peruşii un pericol:

Ţineţi-i departe de orice înseamnă carton, lemn, hârtie. În special fetiţele vor fi tentate să roadă ramele de lemn, cărţile, cutiile de carton , deci asiguraţi-vă că actele, tablourile şi alte lucruri de valoare nu vor face cunoştiinţă cu ciocul lor.

Peruşii care zboară au o şansă de viaţă mult mai mare, sunt mult mai veseli, mai sănătoşi, mai amuzanţi şi vă veţi putea împrieteni cu ei mult mai rapid dacă se simt egalii voştri!

 

Sunt peruşii un cadou bun?

Răspunsul: Doar dacă persona căruia peruşul îi este oferit şi-l doreşte. Nu trebuie să luaţi cadou cuiva un peruş doar pentru că vouă vă plac, petru că sunt ieftini sau frumos coloraţi. În multe cazuri, persoana respectivă îşi va pierde rapid interesul pentru micuţa creatură şi aceasta fie se va îmbolnăvi, fie va fi dată altcuiva în grijă. În Germania, spre exemplu, din noiembrie până în martie, o parte din magazinele pentru animale nu mai vând peruşi, deoarece în perioada sărbătorilor de iarnă, multă lume alege acest „cadou:, iar proprietarii magazinelor, care, spre deosebire de cei de lanoi, sunt adevaraţi iubitori de animale, nu îşi doresc ca păsările să ajungă pe mâini proaste.

Iată aici câteva întrebări pe care ar trbui să vi le puneţi înainte să faceţi cadou un peruş:

1. Îi plac animalele? Nu în special păsările, ci animalele. Persoana respectivă a mai avut animale de companie? Dacă da, cum s-a comportat cu acestea?
2. Mai are alte animale? În cazul în care deţine deja un câine sau o pisică sau chiar un alt papagal mai mare, peruşul este clar o alegere proastă.
3. Chiar credeţi că are răbdarea şi plăcerea necesare pentru a se ocupa de el?
4. Lucreză mult? Dacă da, atunci înseamnă că timpul nu îi permite să aibă grija de un animal. Poate ca acest cadou va deveni pentru persoana respectivă un motiv în plus de stres şi de griji.

PERUŞII , CADOU PENTRU COPII?

Gândiţi-vă de doua ori înainte să oferiţi cadou unui copil un peruş. Experţii şi psihologii consideră că acesta trebuie să aibă cel puţin 10 ani pentru a putea fi responsabili de creşterea unui animal. Cu atât mai complicat este atunci când copilul are mai puţin de 6 ani. Până la acea vârstă, copilul încă îşi descoperă puterea fizică şi nu e conştient de ceea ce poate face. Vor avea tendinţa să urmărească pasarea prin colivie, fără a avea intenţia de a-i face rău şi fără a înţelege că îi va face rău.

Am avut o experienţă proprie cu verişorul meu care a fost de-a dreptul fascinat de colivia papagalilor. Cum i-a văzut striga mereu prin casă „Gogo”, însă toate bune si frumoase până a văzut jucăriile . A început să tragă de ele, pentru ca , fiind mic, voia şi el să se joace cu acestea. Dacă nu îi dădeam ce voia, începea să tragă de ele atât de tare încât aproape că dobora colivia.

În concluzie…gândiţi-vă bine înainte să faceti acest cadou. Cu siguranţă că vor fi persoane care se vor bucura nespus de el, de obicei peruşii sunt indicaţi bătrânilor şi adolescenţilor, care tind să fie singuratici şi au şi suficient timp liber .

Cum să te apropii de peruşul tău-experienţă proprie-

În ultimul timp, tot mai mulţi oameni întreaba cum se pot apropia de peruşi, de ce peruşii lor nu sunt blânzi sau ce trebuie sa facă pentru a-i îmblânzi.Chiar am o prietenă care după ce a venit pe la noi şi s-a jucat cu Gogoşica s-a hotărât să îşi îmblanzeasca şi ea canarul. Zis şi facut…doar că nu până la final. I-a cumparat micuţului o cuşcă mare, jucării şi a crezut ca este de ajuns pentru a veni la ea şi pentru a deveni cei mai buni prieteni. Ei bine, nu este chiar aşa. Deşi sunt animale de companie, peruşii sunt totuşi păsări, au în instinctul lor frica de oamenim iar faptul ca sunt ignoraţi în colivii minuscule, murdare, fară jucarii şi iubire nu ajută prea mult în acest proces de împrietenire.

Dar sa va spun povestea mea

Acum aproape trei ani mi-am luat prima pereche de peruşi , Gogoşica şi Gogoşonul…pe atunci nu ştiam ca sunt doua fetiţe. Nu eram foarte entuziasmată, îi luasem la insistenţele fratelui meu mai mic care îşi dorea cu disperare un animal de casă. Dar când m-am uitat în ochii lor, am simţit ceva ce nu mai simţisem niciodata până atunci, am vazut inocenţa în cea mai pura formă a ei…am văzut doua suflete care cereau şi meritau iubirea mea. Am băgat mâna în colivie, iar micuţa albastră, căci pe atunci nu avea nume, dar era la fel de nebunatică si iubibilă ca şi acum, a sărit curioasă pe mâna mea şi a început să imi roadă unghia. Dar, cum nu toţi peruşii sunt aşa de la început si cum nu cred că era posibil să nimeresc doi peruşi blânzi de la început…în partea cealaltă a coliviei, zgribulit, retras, tremurând uşor stătea Gogoşonul…îi citeam teama în privire, aşa că am decis să scot mâna din colivie pentru a nu-l speria şi mai tare. Cateva săptămâni, m-am compromis în aceasta situaţie, fiind convinsă că nu e nimic de făcut. Dar am început să mă documentez, să citesc şi am gasit o povestioara foarte interesantă care m-a ajutat foarte mult. Pe atunci nu ştiam foarte multe şi ţineam colivia jos pe podea…o mare greşeala , caci micuţii veneau să mănânce doar seara când îi răzbea foamea. Ce m-am gândit într-o seara? Păi când ei au intrat în colivie, le-am luat recipientele cu mâncare şi am introdus mâna fooarte încet, aproape milimetru cu milimetru. Bine-înţeles că Gogoşica a sărit imediat şi a început să mănânce, dar ce să vezi? Simt o atingere stingheră şi văd cum Gogoşonul ia, extrem de timid, o sămânţă din palma. Dar văzând cum înfuleca prietena lui, a început şi el să mănânce în adevăratul sens al cuvântului.  Asta se întampla pe la mijlocul lui octombrie, în condiţiile în care, pe micuţi îi aveam din septembrie. Şi am ţinut-o aşa ,  adică în fiecare seară se învăţaseră si mâncau din palmă , până prin ianuarie. Iar în ianuarie, într-o seară am zis să încerc mai mult şi am dus foarte uşor degetul lângă picioarele lui, l-am mângâiat cu blandeţe , iar apoi am încercat să îi desprind picioruşele de pe bară. Atunci s-a urcat pentru prima oară pe degetul meu. A fost o realizare imensă pentru mine , mai ales că atunci a început să mă şî roadă incet în jurul unghiilor. Dar a doua zi am avut un şoc pentru ca în colivie ne înţelegeam bine, iar în afara ei…nici că voia să mă vadă. Asta până în aprilie cand am început să le dau să mănânce pe colivie, dar în afară de a mânca din mână în afara acesteia fugea de mine. Aşa a trecut vara şi o buna parte din toamna viitoare. Până când ne-am apropiat, a început să înţeleagă că mâna mea este un prieten, nu un duşman, a început sa îi placă la nebunie să stea pe cap şi pe umăr, se lua după tot ceea ce făcea Gogoşica…într-un cuvânt REUŞISEM! Dar asta după un an şi mai bine de trei luni.

Acum sunt în tratate cu Pănuţă, mititelul mănâncă din mână şi mă lasă să îl mângâi ocazional pe picoruşe şi pe burtica…dar nu-i nimic…perseverăm!

ÎN CONCLUZIE….

Esenţiale pentru a vă apropia  de peruşii voştri sunt

1. RĂBDAREA este cea mai importantă, fără ea, nimic nu este posibil , gândiţi-vă doar că eu am aşteptat aproape un an si jumătate pentru a-l îmblânzi pe Gogoşonul,.

2. Blândeţea

3. Calmitatea

4. Vorbiţi calm

5.Nu ţipaţi, nu vă enervaţi , nu încercaţi să îl loviţi, nu ajută la nimic şi mai rău speriaţi pasărea.

6 Daţi-i recompense, o bucaţică de măr, de morcov, seminţe , el trebuie să înţeleagă că mâna voastră îl hrăneşte, că este un prieten , nu un duşman.

7Luaţi totul încet, cu paşi mici şi treptat, mai întăi măncatul din palmă, apoi venitul pe deget, şi abia mai apoi pupatul şi giugiulitul.

8. Nu în ultimul rând, trebuie să înţelegeţi că nici după ce peruşul va fi blând nu îl veţi putea smotoci ca pe o pisică, în primul rând pentru că îl veţi răni, dar mi se pare că este o satisfacţie enormă atunci când vine pe umăr, vine mereu să vadă ce mâncaţi şi să ciugulească şi el puţin. Atunci când au încredere în persoanele şî în mediul înconjurător devin extraordinar de simpatici, de amuzanţi, de iubitori , şi vă asigur că sunt o încântare, dar pentru asta este nevoie de foarte multa muncă!

Nu spun că am făcut totul bine, că au fost multe greşeli , deoarece nu ştiam mare lucru despre perusi, şi sunt conştientă că se putea şi mai repede, însă am preferat să o iau încet , pas cu pas pentru a construi o relaţie solidă de prietenie.

SUCCES!

Uitaţi-vă doar ce simpatică sunt 🙂

Năzdrăvanul Cici

Maria Coman mi-a trimis o poză si o povestioară cu micuţul Cici, un baieţel albastru-cobalt, foarte curios şi foarte frumos.

  ” Bună ! Vă fac cunoştinţă cu Cici peruşul meu iubit .. îl am de 3 luni . L-am luat de micuţ .. acum a învăţat să vorbeascăă şi e un năzdrăvan .. îi place mult să mănânce seminţe de floare soarelui .. Îmi face numai coji prin cameră îi place mult să se joace cu tot ce prinde..e foarte prietenos şi îi place foarte mult să fie alintat !” spune Maria despre peruşul ei.

Eu mă bucur ca frumuşelul are o stăpână aşa iubitoare , care îl alintă, il lasă să zboare si îl iubeşte necondiţionat !

Aştept mai multe povestioare, poze şi năzbâtii ale peruşilor voştri!

O escapada in aer liber(in colivie, bine-inteles)

Deşi vremea asta urâtă ne supară rău, în ziua de Florii am avut parte de o vreme minunată! Şi, profitând ca eram la ţara şi toate pasarelele ciripeau în copacii înfloriti, albinele bâzâiau printre florile care mai de care mai mândra şi colorată, i-am scos si pe micuţi la aer, mai ales că Panuţă nu cred ca se mai bucurase de asta înainte.

Au fost amândoi foarte încântaţi şi au cântat aproape non stop. Abia aştept să îi mai scot afară, mai ales că lumina artificială nu ajuta la producerea vitaminei D, atât de necesara, de aceea este esenţial ca atunci cănd aveţi ocazia să ii scoateţi pe micuţi afară o ora-două.

Din păcate, a doua zi a fost urât si am fost nevoiţi sa stăm in casă…

Totul e mai frumos în aer liber!

Ce culori minunate!

Te văăăăd

Unde suntem?!

şi bine-meritatul rasfaţ de seară

Naparlirea

Ca si pasari, perusii trebuie sa fie capabili sa zboare mereu, iar penajul trebuie sa fie impecabil, de aceea o parte a timpului si-o petrec curatandu-si penele. De doua , trei ori pe an,  ei isi pierd penele mari din aripi si coada si pe cele micute de pe restul corpului , fiind inlocuite de unele noi care cresc initial sub forma unor”tepi” , fiind invelite intr-un strat de ceara. Acest proces natural se numeste naparlire.

Perusii nu prea au o perioada fixa pentru schimbarea penajului ,asa ca pasarile migratoare, spre exemplu, care naparlesc vara, desi , de obicei naparlirea are loc primavara si toamna. In timpul unei naparliri normale, nu sunt inlocuite toate penele primare, deoarece pasarea trebuie sa isi pastreze abilitatea de a zbura.Penele micute de pe restul corpului pot cadea si in afara perioadei de naparlire, insa intr-un numar destul de mic.

Perioada de naparlire este una destul de stresanta pentru perusi, trebuie sa le oferiti cat mai multe vitamine din fructe si legume, ou fiert, coaja de ou pisata pentru calciu , 9-12 ore de somn , agitatie redusa si, daca se poate, bai zilnice pentru usurarea procesului.

 

 

 

 

 

 

 

 

Perusul trebuie atent supravegheat, caci pot aparea numeroase probleme, penele noi pot fi strambe, fragile, caderea vechilor pene poate dura la nesfasit etc, cazuri in care trebuie urgent contactat medicul veterinar.

NAPARLIREA INTARZIATA

Daca un perus sufera de asa numita”naparlire intarziata” , el isi va pierde rapid penele din jurul gatului . In cazurile mai putin dramatice, ea poate trece ca o naparlire normala, insa , de obicei penele sunt brun – negricioase, iar pasarea pare ciufulita. Aceasta problema apare, de obicei, din cauza carentei de vitamine si aminoacizi , dar si stresul sau problemele hormonale pot fi o cauza.

NAPARLIREA FRANCEZA

Poate fi observata pentru prima oara la 6-8 saptamani cand pasarea isi pierde dintr-o data toate penele mari, unele pasari sunt norocase si pierd doar o parte a penelor, penele micute, de obicei , nu sunt afectate de boala. Perusii afectati nu mai sunt capabili sa zboare toata viata , ei pot alerga destul de repede sau doar sari.

Cauze: Virusul polyoma este responsabil pentru aparitia bolii . Nici pana in ziua de azi nu se stie clar cum se transmite boala, unii cred ca este genetic, de la parinti la oua , de aceea nu este o idee buna sa lasati sa cloceasca o pasare cu aceasta problema.

Pericolul ca un perus sa fie infectat de la un altul adult este si el discutat de cercetatori , de aceea nu cred ca este recomandat ca o pasare bolnava sa fie tinuta cu restul perusilor. Totusi, nu trebuie discriminata, faptul ca nu poate sa zboare nu este chiar „o boala” in adevaratul sens al cuvantului, asa ca ea are nevoie de iubire din partea stapanului.

Simptome: In majoritatea cazurilor, lipsesc penele mari din coada si aripi. Desi incearca, pasarea nu poate zbura, trebuie sa va asigurati ca nu ajunge la inaltimi mari , deoarece ar putea cadea si s-ar putea lovi foarte grav.

In cazuri mai rare, perusii isi pierd si penele mici de pe burta , spate si cap, ajungand mai mult sau mai putin „cheli” , persoanele care ingrijesc de astfel de pasari trebuie sa fie foarte atente si sa aiba grija sa le ofere conditii adecvate pentru a nu se lovi si , de asemenea, sa le tina la o temperatura mai mare de 23-24 grade.

Exista vreun tratament? Din pacate, pana in ziua de azi nu s-a descoperit niciun tratament pentru aceasta boala. DAR , ele pot trai daca sunt ingrijite la fel ca si celelalte !!!

NAPARLIREA VIRALA

-va urma-

 

 

 

Pănuță, noul membru al familiei

Dupa lungi dezbateri cu mine insami, m-am hotarat sa ii cumpar Gogosicii un prieten. L-am luat de la un domn care avea mare grija de ei , pot spune chiar ca am fost uimita de faptul ca, spre deosebire de piete si petshopuri, toti puiutii lui erau curati, veseli, sanatosi. Asa am luat frumusetea asta mica si adorabila.

Este destul de bland, mananca din palma, sta la mangaiat , insa e reticent cand vine vorba de urcatul pe deget…nu-i nimic, cu rabdare si iubire vom deveni cei mai buni prieteni.

Sper din suflet sa se inteleaga bine si cu Gogosica. Pana acum i-am tinut colivie langa colivie si pareau destul de interesati unul de altul, insa, cum o stiu cam posesiva , sper sa nu il capaceasca atunci cand vine vorba de mancatul si joaca in comun, fiind pana acum obisnuita cu toate jucariile si toata colivia numai pentru ea.

A fost timid in primele zile, i-a fost teama sa coboare la mancare, dar s-a rezolvat si aceasta problema. Este un puiut adorabil cu ochisorii blanzi si curiosi care sper sa fie un prieten bun pentru Gogo in orele in care eu nu sunt acasa si sper sa fim toti 3 cei mai buni prieteni!